Azi…o zi obisnuita, dar care cere multi nervi, multa agitatie, mult spirit de initiativa si mai ales mult tupeu; tupeul acela pe care niste oameni civilizati nu l-ar avea daca nu ar fi pusi in situatii extreme.         

Cui nu ii place ziua in care studenti din toate colturile tarii vin cu mic ,cu mare si incarcati cu bagaje la facultate ? Cui nu ii place sa stea la coada sa se cazeze intr-un camin pe jumatate renovat ( in unele situatii-pentru ca poate fi si mai rau ), sa se imbulzeasca cu zeci de necunoscuti care mai au putin si il calca in picioare?

Si cum toata lumea e incantata de situatie, show-ul e pe cale sa inceapa. Inconstienta portarilor care te imping spre o multime dezlantuita si a administratorilor de camin care pretind spaga ca sa ai un amarat de loc intr-o camera in care abia poti respira si in care mai incearca sa supravietuiasca pe langa tine alte patru persoane...duc la un haos general.

          Asteptatul in frig, vant, furtuna si alte fenomene ale naturii devin obisnuinta dupa doi ani sau chiar o incercare de a te caza in „luxoasele” camine ale universitatii.

          Dupa un timp observi ca, desi baile lasa de dorit (si daca ar lasa numai atat ar fi bine, dar au si un miros specific), angajatii te privesc cu scarba de parca iti cersesc mila, portarii vor sa le dai sa bea (si ce daca sunt in timpul serviciului? Noi, romanii, functionam dupa       asa-zisa „ lege a junglei” ), femeile de serviciu se prefac ca dau cu mopul si se uita crucis la tine dimineata cand indraznesti sa mergi sa te speli pe fata (pentru ca trebuie sa faca pauze si le pare rau ... practic esti pe teritoriul lor, unul mizer si neintretinut), in campus toata lumea se obisnuieste cu asta.

          Se ridica din umeri si in ochii tuturor citesti deznadejdea ca se mai poate schimba ceva ...

          O zi pentru cazarea intr-un camin e, dupa parerea mea, un timp pretios pe care il pierzi cu riscul de a face infarct, dar si un bun prilej de a-ti pune o intrebare cruciala :      ” De ce dracu am venit de la atatea sute de kilometri in acest chin? ”

          Ah...dar in final .... cand toata lumea e fericita, Hasdeul prinde viata, dupa zeci de intrebari puse cu tristete („De ce se duc acei studenti cu plasele prin spate si noi stam la coada ? De ce au intaietate cei care cara tot timpul ceva ? De ce sunt eu mai fraier ca voi, oameni buni ?) si atmosfera revine la normal.

          Linistea se lasa peste campus, apar primii cheflii, primele perdele, se cara primele frigidere si viata merge inainte.

          Ca merge bine sau ca merge rau, ne putem conforma cu asta nu ? Doar o facem de ani buni si, fiind an electoral, (pentru cei care nu stiu ... vor sti in curand cand la tv apar fetele acelorasi parlamentari demagogi :D) totul ar trebui renovat cu o viteza de trei ori mai mareJ. Caci angajatii firmei care renoveaza caminele o sa isi rapeasca din timpul in care stau pe schele si privesc in camerele fetelor, sau din timpul in care isi etaleaza cunostiintele in materie de injuraturi.

Numai ca ... e an electoral si totul va merge struna. Avem incredere in sistem, caci pana la urma tot el ne pune la pamant. Iar la maniera in care evolueaza lucrurile in complex, avem noroc ca nu ne pune in pamant acest sistem corupt si plin de oameni care ar merita sa fie spanzurati de neoanele ce lumineaza frumos neputinta a sute de studenti.